CSM Bistrița debutează în campionat acasă cu Dunărea Brăila

Sâmbătă, de la ora 11, CSM Bistrița va juca pe teren propriu în etapa inaugurală a Ligii Naționale de handbal feminin, cu HC Dunărea Brăila, ocupanta locului IV în uiltima ediție de campionat.

Deși CSM a făcut tranferuri importante în această vară, meciul se anunță a fi foarte dificil pentru gazde, așa după cum anticipează handbalistele Oana Chirilă și Daniela Crap, în declarațiile oferite pentru site-ul oficial al clubului ww.csm-bistrita.ro

Oana Cîrstea: „O să fie un meci cu o încărcătură destul de mare, având în vedere faptul că este primul meci din campionat, și mai ales că îl vom juca acasă. Suntem optimiști și cred că vom obține un rezultat bun la finalul partidei cu ajutorul susținătorilor, care sperăm să fie într-un număr cât mai mare.”

Daniela Crap: „Va trebui să jucăm cu multă determinare, ambiție și agresivitate în faza de apărare. Va conta foarte mult unitatea de grup. Ne dorim foarte mult o victorie, având în vedere faptul că este primul meci pe teren propriu în Liga Națională de Handbal Feminin. Sperăm să avem parte de susținerea publicului la fel ca în sezonul trecut și vă așteptăm într-un număr cât mai mare la sală”.

 

Recomandari

Alte Articole