Un bărbat de 50 de ani din Bistrița a murit azi într-un incendiu

La trei minute după apelul pe numărul unic de urgenţă 112, echipajele de intervenţie ale ISU Bistriț au ajuns la locul solicitării, strada Carpaţi din municipiul Bistriţa. Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă şi cuprinsese întreaga garsonieră (situată la etajul IV al imobilului) şi bunurile din interior.

Accesul în interior a fost realizat imediat, dar din păcate, echipajele de intervenţie au găsit un bărbat, în vârstă de 50 de ani, decedat.
La locul evenimentului au fost mobilizate două echipaje cu autospeciale de stingere, autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime şi echipajul de prim ajutor SMURD, sprijinit de echipajul de terapie intensivă mobilă.

Operaţiunile de stingere au fost realizate atât pe casa scării, cât şi cu ajutorul autospecialei de intervenţie şi salvare de la înălţime. Incendiul a fost lichidat în aproximativ 15 minute, înainte ca locuinţele învecinate să fie afectate.

Recomandari

Alte Articole