60% dintre beneficiarii ajutorului de încălzire vor fi supuşi anchetelor sociale (VIDEO)

Ultimele modifcări la normele de acordare a ajutoarelor de încălzire vor da de lucru asistenţilor sociali. Aceştia vor trebui să refacă mai bine de jumătate dintre anchetele sociale pentru beneficiarii acestui tip de ajutor.

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale, Doina Sigmirean a atenţionat astăzi, în cadrul Colegiului Prefectural, toţi primarii prezenţi, că vor fi nevoiţi să sprijine asistenţii sociali pentru a reface anchetele sociale la 60% dintre solicitanţii ajutorului de încălzire.

Ştim că intrăm în perioada rece, încep deja cererile pentru ajutoarele de încălzire. A Apărut deja Ordonanţa de Urgenţă 70 din 2011. Vreau să luaţi legătura cu asistenţii sociali şi să-i atenţionaţi că a apărut o modificare: 60% dintre beneficiarii ajutorului de încălzire, trebuie să li se facă anchetă socială”, a declarat directorul AJPS BN, Doina Sigmirean.

Cnform aceleiaşi ordonanaţe, apărute luna trecută, cei care au drujbe, gater, maşină, motoretă, tractor, piscină, şalupă, barcă cu motor, nu vor primi ajutoare de încălzire. Totodată proprietarii de terenuri cu suprafeţe de peste 1000 metri pătraţi la oraş sau 2000 metri pătraţi la sat, nu vor primi ajutoarele de încălzire. La fel se va întâmpla şi cu cei care au mai mult de trei vaci, cinci porci, 20 de oi sau 15 familii de albine.

O altă noutate anul acesta este eliminare subvenţiei la încâlzire care se acorda pentru toţi cetăţenii României şi majorarea plafoanelor de acordare la 786 lei, pentru familii şi 1082 lei în cazul persoanelor singure.

Recomandari

Alte Articole