Acoperișul unei case din satul Dealul Ștefăniței a ars în totalitate

Incendiul produs aseară, în jurul orei 21.30, s-a manifesta violent, la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de 130 mp, cu posibilitate de extindere la anexele gospodăreşti din apropiere. Prima intervenţie a fost asigurată de voluntarii de la SVSU Romuli sprijiniţi de cca. 15 săteni care au făcut eforturi pentru localizarea incendiului şi împiedicarea extinderii acestuia la partea inferioară a construcţiei, dar şi la obiectivele învecinate.

Echipajul de prim ajutor SMURD a acordat asistenţă medicală unei persoane de sex feminin care prezenta atac de panică, dar nu s-a impus transportul acesteia la spital. Echipajele de intervenţie şi sătenii au acţionat, concomitent cu operaţiunile de stingere, pentru evacuarea bunurilor din casa de locuit afectată de incendiu şi depozitarea acestora în anexele salvate.

După mai puţin două ore incendiul a fost lichidat în totalitate, iar în urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic la coşul de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile.

Recomandari

Alte Articole