Acțiuni desfășurate de polițiștii bistrițeni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

În ultimele zile, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat împreună cu polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice și cu sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Astfel, în urma controalelor și a verificărilor de specialitate efectuate la mai multe societăți comerciale de exploatare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos, de pe raza comunei Romuli, au fost constatate și aplicate 6 sancțiuni contravenționale, conform legii 171/2010 – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 15000 lei.

Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 13,46 mc de material lemnos, în valoare de peste 1850 lei, deținută fără documente de proveniență legală.

În cadrul acțiunilor pe care le desfășoară, polițiștii țin cont de prevederile Legii nr. 270/2017 – legea prevenirii. Scopul acestei legi este de a reglementa o serie de instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii.

Recomandari

Alte Articole