Activități de fluidizare a traficului rutier din Bistrița-Năsăud

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente grave, poliţiştii rutieri au acţionat în teren, pe principalele sectoare de drum naţional şi judeţean, depistând şi sancţionând peste 90 de conducători auto care au încălcat regimul legal.

La început de vacanţă, activităţile de fluidizare şi supraveghere a traficului au fost intensificate. În perioada 19-20 decembrie a.c., 49 de poliţişti, dintre care 16 de la rutieră, au acţionat zilnic, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru siguranţa traficului rutier şi salvarea de vieţi omeneşti.

Poliţiştii au monitorizat traficul rutier şi i-au sancţionat pe cei care au încălcat regulile de circulaţie, în special pe cele care stabilesc regimul legal de viteză. Astfel, au fost aplicate, la nivel judeţean, 92 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au depăşit viteza regulamentară. De asemenea, poliţiştii au reţinut un permis de conducere, pentru depăşirea vitezei regulamentare cu mai mult de 50 de km/h.

Cu titlu exemplificativ:

 

La data de 19 decembrie a.c., poliţiştii au depistat o tânără, în vârstă de 18 ani, din Căianu Mic, care a efectuat o depăşire neregulamentară în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, pe raza localităţii Coldău. Totodată, conducătoarea auto a fost înregistrată de aparatul radar conducând cu viteza de 148 km/h.

 

Aceasta a fost sancţionată contravenţional, cu amendă de 1.365 de lei, iar ca măsură complementară poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

Poliţia Română vă reaminteşte că VITEZA cauzează şi agravează accidentele de circulaţie. Le cauzează pentru că reduce posibilitatea de manevrare la timp a autoturismului şi le agravează întrucât şocul e mai puternic, iar consecinţele dramatice.

Viteza scade vizibilitatea, reducând câmpul vizual al şoferului la zona centrală a drumului.

Nu uitaţi! Cu cât viteza este mai mare, şocul produs de accident este mai mare, iar consecinţele mai grave. Viteza induce stres întrucât îl obligă pe șofer să recepteze un volum mai mare de informații într-un timp mai scurt şi îi scade vigilenţa.

***

Totodată, Poliţia Română acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice şi fluidizarea traficului, siguranţa pietonilor constituind una dintre priorităţile poliţiştilor.

În acest sens, la data de 20 decembrie a.c., în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost intensificate măsurile pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi pentru fluidizarea circulaţiei pe drumurile publice, având în vedere valorile de trafic ridicate din perioada sărbătorilor de iarnă.

În acest sens, au fost suplimentate efectivele care acţionează pentru prevenirea şi combaterea nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, astfel încât să se diminueze numărul accidentelor rutiere şi consecinţele acestora.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni în trafic pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii. Activităţile i-au avut în vedere, atât pe conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară, cât şi pe pietonii care nu respectă normele rutiere.

Astfel, au fost constatate 15 abateri privind nerespectarea normelor legale de către pietoni, respectiv neacordarea priorităţii acestora de către conducătorii auto.

Recomandari

Alte Articole