Andrei Rusu: Primăria nu a avut tangenţă cu campusul de la Liviu Rebreanu (VIDEO)

Alexandru Toniuc nu ştie ce vorbeşte. Primăria Bistriţa nu a avut vreo tangenţă cu campusul şcolar de la Liviu Rebreanu. Este replica pe care viceprimarul liberal al Bistriţei, Andrei Rusu o aduce la acuzaţiile ridicate ieri de către preşedintele filialei judeţene a Partidului Ecologist Român Bistriţa-Năsăud, Alexandru Toniuc.

Ieri ecologiştii au acuzat Primăria şi Consiliul Local Bistriţa de a susţine extinderea şi modernizarea campusului CNLR, pentru interesele unor oameni de afaceri, care au legătură cu partidele politice.Viceprimarul Andrei Rusu spune că lucrurile stau cu totul altfel.

„Studiu de fezabilitate şi proiectarea au fost realizate de Ministerul Învăţământului în 2008. Tot în 2008 s-a semnat contractul între M.I.S. Grup şi Colegiul Naţional Liviu Rebreanu. Constructorul din câte ştiu a fost MIS Grup Anieş, care probabil a şi dat în subantrepriză lucrările, dar n-are nimic primăria sau consiliul local, de a face cu acest contract”,  a replicat Andrei Rusu.

 

Tot ieri, ecologiştii au vorbit despre lipsa oportunităţii unei astfel de investiţii, la care s-au opus 2500 de bistriţeni. Cu acei bani se putea renova clădirea principală a colegiului, a spus Alexandru Toniuc. Fără spaţii în care să se mute elevii, nu poate fi reabilită clădirea veche, spune viceprimarul.

„Finanţarea fost însă blocată la sfârşitul anului 2009. Venind criza, ministerul n-a mai avut bani pentru investiţie. În 2010 am hotărât ca primăria să se implice în realizaea imobilului pentru clasele 1-4. Şi numai pentru acest obiectiv, fiindcă, la ora actuală 6 clase din ciclul primar îşi desfăşoară cursurile în internat, fiindcă ei nu au spaţii efective. (…) Putea intra în reabilitare clădirea principală, dar unde îşi desfăşurau cursurile cei din clădirea principală, dacă nu aveam acest corp nou, cu 3 nivele”, a spus Andrei Rusu.

Primăria Bistriţa a alocat până acum 3.500.00o lei pentru această clădire, a mai spus viceprimarul PNL. „Până în decembrie sper că va fi gata, exclusiv din bani de la bugetul local”, a mai spus Rusu.

Recomandari

Alte Articole