Aur şi bronz pentru sportivii bistriţeni prezenţi la ,,Campionatul Mondial pentru Copii la Taekwondo WTF”

Răzvan Riti a obţinut medalia de aur la Lupta-Kyeorugi, categoria copii 8-9 ani , -39 kg, iar Robert Mureşan a câştigat două medalii de bronz: una la categoria copii 8-9 ani, -28 kg şi una la forme de luptă Poomsae.

 

Răzvan Riti şi Robert Mureşan

Ambii sportivi sunt legitimaţi la Clubul Sportiv ILYO din Bistriţa şi sunt pregătiţi de Marius Muthi. La „Campionatul Mondial pentru Copii la Taekwondo WTF” – categoria 6-13 ani au aprticipat 1000 de sportivi din 26 de ţări. Competiţia s-a desfăşurat la Siedelfingen, în Germania.
Răzvan Riti a obţinut cel mai bun rezultat din istoria cluburilor de Taekwondo din România. Acest sport a fost introdus în ţara noastră în 1988.
Marius Muthi, preşedintele Clubului ILYO, îndeamnă părinţii să îşi îndrume copiii înspre acest sport, care este şi disciplină olimpică.

Raimond Petruţ

Recomandari

Alte Articole