Bărbat din Șieu-Odorhei, cercetat pentru furt calificat

La data de 21 iunie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, polițiștii Postului de Poliție Șieu-Odorhei au identificat un bărbat, de 47 ani, din Șieu-Odorhei, bănuit de comiterea faptelor.

Bărbatul este cercetat pentru faptul că, în perioada 3-7 iunie a.c., ar fi sustras mai multe bunuri din două locuințe de pe raza localității Șieu-Odorhei, cauzând un prejudiciu în valoare totală de aproximativ 700 lei.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Recomandari

Alte Articole