Bătălia pentru Stadionul Gloriei continuă

Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat în procesul intentat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin CSM Bistriţa pentru dreptul de proprietate asupra Stadionului ”Jean Pădureanu”. În prima instanță, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, ministerul a pierdut. Cu dosarul disjuns, curtea de apel a decis ca terenurile de tenis din interiorul stadionului municipal să rămână în proprietatea lui Florian Coşoiu şi Teodor Florea. Directorul CSM Bistriţa, Adrian Moldovan spune că important este ca stadionul să fie preluat de municipalitate.

Povestea scandalurilor din jurul moştenirii stadionului Jean Pădureanu este una veche şi a debutat după ce Gloria Bistriţa a retrogradat iar la orizont se vedeau norii negrii ai falimentului, declarat în urmă cu un an de zile.

Cu terenurile sintetice intrate în proprietatea Comelf SA şi cu cele de tenis de câmp deţinute de mai mulţi particulari, în speţă Florian Coşoiu şi Teodor Florea, stadionul municipal a devenit obiect de litigiu între defuncta ACF Gloria 1922 Bistriţa şi , Ministerul Tineretului şi Sportului prin CSM Bistriţa, ultimii adresându-se instanţei de judecată. Procesul a debutat în martie 2014, la instanţă mai fiind chemate în vederea stabilirii adevăratului proprietar şi SC Lidl Discount SRL, SC Comelf SA, AFP Bistriţa, Lidl Imobiliare România MSC, Florian Coşoiu, Dana Valeria Coşoiu şi Teodor Florea. După audiere tuturor părţilor implicate, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins cererea și stadionul a rămas în proprietatea ACF Gloria, însă MTS prin CSM Bistrița a făcut apel la Curtea de Apel Cluj.

În cele din urmă, Curtea de Apel de Cluj a luat o primă decizie asupra unei părţi din dosar, acesta fiind disjuns, fiind vorba de proprietatea asupra celor două terenuri de tenis de câmp. Reacţia directorului Clubului Sportiv Municipal, Adrian Moldovan a venit imediat

Moldovan a mai opinat că lucrurile nu sunt deloc clare, situaţia fiind în continuare destul de tulbure

Cel mai important lucru pentru întreaga bază sportivă, mai spune Moldovan, este preluarea acesteia de primăria Bistriţa.

Contactat telefonic, primarul Ovidiu Teodor Creţu ne-a explicat că el nu şi-a schimbat poziţia şi părerea faţă de acest subiect delicat. El ne-a spus că după ce va exista o sentinţă definitivă, îi va convoca pe aleşii locali pentru a găsi împreună o soluţie pentru achiziţionarea stadionului municipal.

Potrivit hotărârii luate de Curtea de Apel Cluj, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Clubul Sportiv Municipal Bistriţa sunt obligate să le plătească pârâţilor cheltuieli de judecată în apel, după cum urmează: suma de 4.430 lei pentru Coşoiu Florian Toma, Coşoiu Dana Valeria şi suma de 4.441 lei pentru Florea Teodor.

Aşa cum era de aşteptat, Ministerul Tineretului şi Sportului , alături de Clubul Sportiv Municipal va face recurs la această decizie.

O sentinţă judecătorească finală nu ar veni decât să rezilve situaţia juridică a bazei sportive care se degradează pe zi ce trece, actuala proprietară ACF Gloria 1922 Bistriţa, acum falimentară şi dezafiliată de la Federaţia Română de Fotbal, vaîncerca să vândă stadionul primăriei Bistriţa, singura structură administrativă care mai poate salva această bază sportivă de la distrugere.

Recomandari

Alte Articole