În Bistrița-Năsăud, salariile vor crește cu 5,7 %

În Bistrița-Năsăud, salariile vor crește în acest an cu 5,7 procente. La nivel național, salariile vor creşte modest în 2015, media la nivel naţional fiind de mai puţin de şase procente. Cel puțin asta reiese din estimările Comisiei Naţionale de Prognoză.

 

Salariul mediu în Bistrița-Năsăud, anul trecut salariul mediu a fost de 1262, iar în 2015 se prognozează a fi 1334 de lei.

 

La nivel național, șomajul va scădea cu doar 0,2 puncte procentuale, la 5,1%, iar numărul mediu de salariaţi ar urma să ajungă la 4,58 milioane de persoane, în creştere cu 72.000 de angajaţi faţă de 2014.

Conform jurnaliștilor de la Gândul, la nivel naţional, câştigul salarial mediu net lunar al unui angajat ar urma să crească la 1.758 de lei, cu 5,9% mai mult decât media consemnată în 2014.

În 2015, cei mai bine plătiţi angajaţi din economie continuă să fie cei din Bucureşti şi din judeţul Ilfov, cu salarii medii nete de 2.571 de lei, respectiv de 2.182 de lei, ei fiind urmaţi în clasament de Timiş, cu salarii medii nete de 1.927 de lei în 2015.

La coada clasamentului se află Maramureş (1.304 lei pe lună), Bihor (1.261 de lei) şi Harghita (1.202 lei).

 

foto: gandul.info

Recomandari

Alte Articole