Bistrița: Tânăr de 19 ani, fără permis, reținut după ce s-a urcat beat la volanul unei autoutilitare și a lovit mai multe mașini

La data de 13 septembrie a.c., un tânăr, de 19 ani, din Sînmihaiu de Cîmpie, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza municipiului Bistrița a pătruns pe contrasens, colizionând un autoturism care circula regulamentar.

Tânărul și-a continuat deplasarea, fără să oprească la locul producerii accidentului, colizionând mai multe autoturisme parcate.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, fiind transportat la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de tânăr, polițiștii Biroului Rutier au luat măsura reținerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventiv

Recomandari

Alte Articole