Ești aici: Acasă » Eveniment (Page 13)

Bărbat din Mijlocenii Bârgăului, fără permis și sub influență alcoolului, la volan

La data de 10 aprilie a.c., pe DN 17, în localitatea Prundu-Bârgăului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 34 ani, din Mijlocenii Bârgăului. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezult ...

Mai departe

Ialomițean prins în flagrant, în timp ce încerca să înșele la o Casă de amanet din Bistrița

La data de 9 aprilie, un bărbat de 59 de ani, din Urziceni, județul Ialomița s-a prezentat la o casă de amanet din Bistrița, unde a oferit spre amanetare o cruciuliță ca fiind din aur și a primit de la angajată, la schimb, suma de 1400 de lei. Ulterior încheierii contractului, aceasta și-a dat seama că a fost indusă în eroare, respectiv obiectul fiind doar suflat cu un strat subţire din aur și a alertat Pol ...

Mai departe

Amenzi de peste 110.000 de lei au fost aplicate de către jandarmii bistrițeni în primul trimestru al acestui an

În primele trei luni ale anului 2019, jandarmii au executat pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud un număr de 1.851 de misiuni specifice. Dintre acestea, pe linie de ordine publică au fost executate 184 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural-artistice, promoţionale, sportive sau de protest, iar 93 de misiuni au fost cele de aplanare a unor conflicte. Pe linie de menţinere a ordinii publi ...

Mai departe

Arestată preventiv, după ce furat peste 6.000 de euro, dintr-o locuință din Livezile

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, în colaborare cu polițiștii specializați în investigații criminale au efectuat activități specifice pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului într-un caz de furt, comis la data de 24 martie a.c. Astfel, ca urmare a cercetărilor efectuate, la data de 5 aprilie a.c., polițiștii au identificat o femeie de 33 de ani, din Recea Cristur, jude ...

Mai departe

Cherestea în valoare de peste 20.000 de lei, recuperată de poliţiştii bistrițeni

La data de 4 aprilie a.c., în urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 de ani şi 37 de ani, din localităţile Bistriţa, Livezile şi Viişoara, bănuiţi de comiterea unui furt. Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit faptul că, în noaptea de 2 spre 3 aprilie a.c., cei trei ar fi demontat gardul ...

Mai departe

Veste reflectorizante şi materiale preventive pentru siguranța pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor din Feldru

Ieri, 3 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi au organizat şi desfăşurat acţiuni stradale de prevenire, informare şi conştientizare care urmăresc creşterea gradului de siguranţă şi reducerea accidentelor de circulaţie. Acţiunile au fost desfăşurate pe raza localităţii Feldru şi au vizat în special următoarele categorii de participanţi la trafic: biciclişti, pietoni şi căr ...

Mai departe

Bursa generală a locurilor de muncă în Bistrița (12 aprilie)

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud va organiza în data de 12 aprilie 2019, începând cu ora 10,00, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Eveniment tradiţional al ANOFM, Bursa Generală a Locurilor de Muncă se va desfăşura la nivelul tuturor celor 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau c ...

Mai departe

Incendiu de vegetație uscată în Lunca Leșului

Pompierii militari de la Secția de Pompieri Nasaud și voluntarii de la SVSU Lesu, alături de personal de Ocolul Silvic Leșu (în total 15 persoane) au intervenit pentru localizarea si lichidarea focarelor unui incendiu de vegetație uscată, izbucnit în ieri după-masă, pe raza localitătii Lunca Leșului. Flăcările amenințau să se propage la o casă locuită, dar aceasta a fost protejată (inclusiv anexele în care ...

Mai departe

Jandarmii bistrițeni, în mijlocul cetățenilor din Beclean

Saşa, Dona şi Zara au fost atracţiile Punctului de Informare organizat miercuri 27 martie, în oraşul Beclean. Activitatea face parte din manifestările organizate de Jandarmeria Bistriţa-Năsăud cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la aniversarea celor 169 de ani. Au fost expuse la faţa locului materiale aflate în dotarea jandarmilor care sunt folosite în misiuni. Iubitorii muntelui au putut vedea şi material ...

Mai departe

3,09% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud în luna februarie

La sfârșitul lunii februarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistrați 4060 șomeri (din care 2040 femei), rata șomajului fiind de 3,09 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,04 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,05 pp. Din totalul de 4060 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Bistriţa - Nă ...

Mai departe

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus