Ești aici: Acasă » Sport (Page 32)

A doua reuşită pentru Gloria Bistriţa

A doua reuşită pentru Gloria Bistriţa în Liga a II-a. Alb-albaştrii au reuşit să înfârngă Mureşul Deva, în cadrul celei de-a 3-a etape a campionatului. După golurile înscrise de Frăsinescu, Tudose, Marcos şi un autogol de-al lui Ambruş, partida s-a încheiat cu 4 la 0 pentru elevii lui Manea. „A fost o victorie în urma unui joc bun, am dominat partida, am marcat foarte repede. În ciuda scorului, adversarul a ...

Mai departe

Gloria Bistriţa a câştigat partida cu FC Olt

Soarele a răsărit şi pe strada Gloriei Bistriţa. Elevii lui Manea au reuşit să obţină prima victorie într-o competiţie oficială, după retrogradare. Vorbim despre ce-a de-a doua etapă a campionatului Ligii a II-a, în cadrul căreia  alb-albaştrii au întâlnit pe teren propriu FC Olt. Partida s-a disputat în cursul acestei dimineţi, pe Stadionul Municipal Gloria. Bistriţenii au reuşit să înscrie prin Velcovici ...

Mai departe

Gloria Bistriţa elimnată din cupă de Voinţa Livezile

  Ambele echipe ale clubului Gloria Bistriţa au fost elimnate ieri din Cupa României. De surpriza mare au avut parte însă seniorii echipei care au suferit o înfrângere ruşinoasă. Alb-albaştrii au fost eliminaţi de către o echipă de Liga a III-a, care până nu demult juca în Liga a IV-a. Este vorba despre Voinţa Livezile, care a reuşit să-şi asigure victoria prin Stan, Gotea şi Budecan. Alba-albaştrii au reuş ...

Mai departe

Albuţ a semnat pe 3 sezoane cu FCM Târgu Mureş

  În timp ce colegii săi erau eliminaţi din cupă, fostul portar al Gloriei Bistriţa a semnat pe 3 sezoanecu FCM Târgu Mureş. Călin Albuţ a declarat că vrea să joace şi în continuare în prima ligă, motiv pentru care colaborarea sa cu Gloria Bistriţa l-ar fi tras în jos. Aşa se face că bistriţeanul de 30 de ani a ajuns acum ceva mai la sud. "Mă bucur că l-am convins pe Albuţ să aleagă Târgu Mureş în detriment ...

Mai departe

Albuţ a părăsit Gloria Bistriţa

sursa foto: acfgloria.ro Portarul Gloriei Bistriţa, Călin Albuţ a plecat. Colaborarea dintre jucător şi club a fost încheiată pe cale amiabilă anunţă clubul Gloria Bistriţa. Aproape 7 ani a apărat Albuţ poarta bistriţenilor. A fost adus de la FC Baia Mare în anul 2004. Debutul în prima ligă şi l-a făcut în 2005. "Îi mulţumim pe această cale lui Călin pentru tot ceea ce a facut pentru echipă şi îi dorim în c ...

Mai departe

Gloria Bistriţa a debutat sezonul cu un egal

  Sâmbătă s-a dat startul sezonului 2011-2012 al campionatului Ligii a II-a. Asta a însemnat pentru alb-albaştrii o primă etapă jucată în deplasare cu Chindia Târgovişte. Stadionul plin cu peste 3 mii de fani şi o căldură insuportabilă, cam asta a fost atmosfera în cadrul căreia s-a disputat partida. Scorul a fost deschis la doar 18 minute de la fluierul de start, de către Cornel Predescu. A fost o lovitură ...

Mai departe

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus