,,Cupa Municipiului Reghin”, etapa a II-a: Locul 4 a revenit echipei Ardealul Junior

Micii fotbaliști ai echipei Ardealul Junior Bistrița, copii născuți în anul 2005, au evoluat în cadrul etapei a doua a turneului ”Cupa Municiupiului Reghin”. Lupta pentru marele trofeu s-a dat între cele șase echipe organizate în patru grupe. Ardealul Junior Bistrița a jucat în Grupa B, având o evoluție cât se poate de bună, fiind vorba de patru victorii și o singură înfrângere.

Rezultate meciuri grupe

Ardealul Junior – Vasas Femina 2-1

Ardealul Junior – Liviu Antal Sighișoara 4-0

Ardealul Junior – ASMS 08 Tg. Mureș 2-1

Ardealul Junior – Viitorul Luduș 3-0

Ardealul Junior – ACS Sporting Reghin 0-3

Meciul programat în sferturile de finală a pus față în față Ardealul Junior Bistrița și Mureșul Luduș, micii fotbaliști bistrițeni reușind să se impună la limită, scor 1 la 0. Din păcate, în semifinala etapei a doua a turneului de la Reghin, Ardealul Junior a fost învinsă de Inter Viișoara, scor 0 la 1. Cu un joc mai puțin ofensiv în partida jucată contra FC. Csikszereda Miercurea Ciuc, în finala mică, scor 1-2, Ardealul Junior a reușit să ocupe doar locul al patrulea, echipa câștigătoare a etapei fiind Inter Viișoara.

Recomandari

Alte Articole