Dobra: Mă retrag din Biroul Municipal al PNL Bistriţa

Vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Dorin Dobra a anuţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că renunţă la funcţia deţinută în cadrul Biroului Politic Municpal la PNL.

„Decizia mea de a părăsi Biroul Municipal al PNL Bistriţa vreau să fie ca un semnal de atenţionare pentru lipsa de colaborare locală în ceea ce priveşte viitoarele alegeri locale. Cu alte cuvinte reproşez astăzi preşedintilor mei Ioan Ţintean şi Gelu Muthi, iar apoi preşedinţilor PSD, Radu Moldovan şi Ovidiu Creţu faptul că organizaţiile municipale nu s-au întâlnit niciodată din punct de vedere instituţional, oficial. Nu ştiu care sunt obiectivele comune asumate. Nu ştiu care e rolul PNL în Primăria Bistriţa, în afară de simplu votant al proiectelor primarului în funcţie. Nu ştiu care e rostul 10 Pentru Bistriţa. Nu ştiu care e, incipient, proiectul electoral pentru alegerile locale din 2012″, a declarat Dorin Dobra, vicepreşedinte PNL BN.

A fost o decizie bună, susţine preşedintele PNL BN, Ioan Ţintean. ” M-a informat de intenţie. L-am încurajat să facă acest pas, deoarece nu doresc să am în echipa lui Muthi un om care să tragă la o căruţă, iar în panoplia intereselor programatice pe care le are, să nu se regăsească cu un răspuns din partea echipei condusă de Ovidiu Creţu. PSD trebuie să vină în faţa noastră cu omologii, să putem lucra pentru USL în Bistriţa-Năsăud, a declarat Ioan Ţintean.

Dobra spune că la baza deciziei au stat şi piedicile puse de către PSD la nivel municipal, proiectelor liberale. „Nu ne apropiem nici de cel mai mic punct de colaborare. PNL Bistriţa nu-şi poate duce mai departe proiectele. Proiectul de ieri al lui Dan Molnar trebuia măcar discutat. Dacă lucrez pentru Creţu vreau să ştiu pentru ce lucrez. Dacă îl sunaţi pe Andrei Rusu o să vă spună care îi sunt atribuţiile în primărie, dar nu ştie când le-a exercitat ultima dată”,  a mai spus Dorin Dobra.

Recomandari

Alte Articole