Două cerșetoare din Năsăud i-au furat banii unei bătrâne de 85 de ani

La data de 24 februarie, o femeie, de 85 ani, din Năsăud a sesizat poliția despre faptul că două femei necunoscute i-ar fi sustras din locuință suma de 525 lei.

Femeia de 85 ani a primit în casă două femei care au venit la cerșit însoțite de doi minori. Aceasta le-a oferit de mâncare, iar într-un moment de neatenție, femeile ar fi sustras suma de bani dintr-un portofel, care se afla pe pat.

La scurt timp după sesizare, polițiștii năsăudeni au identificat persoanele în cauză, pe raza orașului, acestea fiind două femei, de 36 ani, respectiv 27 ani, ambele din Năsăud. Totodată, suma de bani reclamată ca fiind sustrasă a fost recuperată și predată persoanei păgubite.

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Recomandari

Alte Articole