Fonduri europene pentru funcționarea a peste 180 de centre comunitare integrate în zonele defavorizate

În anul 2018, va demara înființarea, construcția și reabilitarea unor centre comunitare integrate în zonele defavorizate, prin accesarea de fonduri europene, în cadrul POR 2014-2020 ( Programul Operațional Regional).

În acest scop, în data de 7 decembrie, a fost pus în transparență decizională Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcționarea și finanțarea activității de asistență medicală comunitară. Se va asigura, astfel, implementarea prevederilor OUG 18/2017, privind asistența medicală comunitară, aprobată de Guvern în luna februarie, prin care s-a creat cadrul legislativ necesar pentru înființarea centrelor comunitare integrate, care vor oferi atât servicii medicale, cât și servicii sociale.

Proiectul de act normativ pus în transparență ieri, deschide posibilitatea accesării fondurilor structurale și de investiții europene din cadrul POCU 2014-2020 ( Programul Operațional Capital Uman ) pentru formarea de personal (asistenți medicali comunitari, moașe, mediatori sanitari) și dezvoltarea de metodologii privind serviciile comunitare integrate.

De asemenea, proiectul reglementează cadrul legal pentru accesarea fondurilor structurale și de investiții europene din cadrul POR 2014-2020 ( Programul Operațional Regional ) ce vor fi utilizate pentru construirea, reabilitarea, modernizarea și dotarea centrelor comunitare integrate.

‘Prin implementarea acestui proiect, urmărim să asigurăm un acces mai bun al populației din mediul rural la servicii de sănătate. Doar așa vom putea evita situatiile în care oamenii de la sate ajung la medic în stadii avansate de boală, când recuperarea medicală este mult mai grea. In general, astfel de cazuri provin din comunitățile de rromi, familiile monoparentale, șomeri, sau persoane cu afecțiuni cronice care nu sunt monitorizate periodic’, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății.

În cadrul proiectului finanțat în cadrul POR 2014-2020 ( Programul Operațional Regional ), vor fi înființate, construite, reabilitate și dotate minim 180 de centre. Dintre acestea, 137 vor fi finanțate pe baza unei liste predefinite a localităților, iar diferența, până la cel putin 180, se va selecta în baza unui tip de apel care va fi stabilit de către Autoritatea de Managenent pentru POR.

Recomandari

Alte Articole