Heliportul de la Spitalul Judeţean Bistriţa, între speranţe şi realitate

Autorităţile locale nu renunţă la ideea de a amenaja în viitor, la Bistriţa, un heliport pe clădirea Spitalului Judeţean de Urgenţă. Pe acesta ar putea ateriza elicopterele SMURD, această investiţie urmând să ducă la creşterea şanselor de viaţă în cazul pacienţilor aflaţi în stare critică.

 

 

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, a vorbit într-o conferinţă de presă în care s-a semnat un contract pentru amenajarea unui bloc operator centralizat la Bistriţa şi despre o nouă investiţie pe care autorităţile locale şi-ar dori să o poată realiza în judeţul nostru. Este vorba despre amenajarea unui heliport pe clădirea unităţii spitaliceşti, pe care în viitor vor putea ateriza elicoptere SMURD care vor prelua pacienţi. Ideea este mai veche, însă autorităţile nu renunţă la ea.

 

Autorităţile locale asigură că acest heliport va duce la creşterea şanselor de viaţă în cazul pacienţilor critici. Până acum, în Spitalul Judeţean de Urgenţă au fost făcute modernizări pe care puţine spitale din ţară le au. Bucătăria arată impecabil, spălătoria şi farmacia la fel, dotările sunt de ultimă generaţie în multe dintre secţii, printre care şi cea de obstetrică – ginecologie. În plus, de săptămâna viitoare vor începe noi lucrări de modernizare şi supraetajare a unei clădiri dar şi amenajare a unui bloc operator centralizat. Construcţia heliportului ar fi un pas înainte spre modernizare.

Recomandari

Alte Articole