Ialomițean prins în flagrant, în timp ce încerca să înșele la o Casă de amanet din Bistrița

La data de 9 aprilie, un bărbat de 59 de ani, din Urziceni, județul Ialomița s-a prezentat la o casă de amanet din Bistrița, unde a oferit spre amanetare o cruciuliță ca fiind din aur și a primit de la angajată, la schimb, suma de 1400 de lei. Ulterior încheierii contractului, aceasta și-a dat seama că a fost indusă în eroare, respectiv obiectul fiind doar suflat cu un strat subţire din aur și a alertat Poliția.

La scurt timp, un alt bărbat, de 48 de ani, din localitatea Jilavele, județul Ialomița, a fost prins în flagrant, de polițiștii Biroului de Ordine Publică, cu sprijinul angajaților societății de pază, în timp ce încerca să înșele la o altă casă de amanet din Bistrița, prin aceeași metodă.Acesta s-a prezentat la casa de amanet și a încercat să amaneteze o cruciuliţă ca fiind din aur, însă administratorul societăţii şi-a dat seama că obiectul este doar placat cu aur și a acționat butonul de panică.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune. De asemenea, polițiștii îl caută pe bărbatul de 59 de ani, care este cercetat pentru înșelăciune.

Recomandari

Alte Articole