Incendiu produs azi în localitatea Cepari

Azi, la ora 14.00, prin numărul unic de urgenţă 112 s-a anunţat izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Cepari, ce ameninţa să se extindă, sub acţiunea vântului puternic, la o altă casă învecinată.

Pompierii năsăudeni, cu trei echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, au ajuns de urgenţă la locul indicat. Paramedicii au preluat o femeie, în vârstă de 60 de ani, care prezenta un atac de panică. Aceasta locuieşte în casa învecinată şi văzând riscul ca gospodăria să-i fie afectată de incendiu, a prezentat o creştere puternică a ritmului cardiac. Paramedicii au stabilizat-o şi după ce a primit asistenţă medicală, la locul evenimentului, proprietara casei de alături şi-a revenit.

În acelaşi timp, pompierii au intervenit pentru localizarea şi lichidarea focarelor şi protejarea casei de locuit învecinată. După aproximativ o oră şi jumătate, incendiul a fost lichidat, în limitele găsite, fără a fi afectată şi gospodăria de alături.

Au ars acoperişul casei de cuprinsă de incendiu (pe o suprafaţă de cca. 140 mp) şi materialele combustibile depozitate în pod. Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile depozitate în pod, foarte aproape de canalul de evacuare a fumului.

Recomandari

Alte Articole