Îndemnul meu pentru un viitor mai bun!

EDITORIAL – Lorand ILYES

Anul acesta se împlinesc 22 de ani de când am făcut cunoștință cu dansul, timp în care am dansat, am predat dans și se pare ca m-am descurcat destul de bine. Am rezultatele care vorbesc despre mine, dar, odată cu trecerea timpului, e nevoie să confirm mereu, iar pentru asta încerc să mă reinventez de fiecare dată când situația o cere. Mă implic și pun pasiune în tot ceea ce fac, cum de altfel procedează toți cei din echipa mea.
Prin dans am învățat multe și, tot prin dans, am obținut aproape tot ce este valoros în viața mea. Pe soția mea am întâlnit-o la dans și, dansând împreună, am înțeles că ea este jumătatea mea. Sunt fericit, în special de când s-a născut baiețelul nostru Eric (de 7 luni și jumătate), care a adus în viața noastră extrem de multă iubire și împlinire.

Odată cu nașterea băiețelului meu am înțeles și mai clar cât de importantă este COMUNITATEA în viața unei familii – în viața oricărei familii, consider eu – și am hotărât că este momentul să-mi canalizez și mai mult energia și pasiunea spre a aduce valoare comunității în care trăiesc.
În acest sens, lucrez periodic la proiecte majore, consider eu, în mai multe domenii. Un proiect interesant și de suflet a fost organizarea a trei ediții de concurs internațional de dans sportiv (TIDC în anii 2010-2012), la care au participat trei campioni mondiali, peste 800 de perechi din 33 de țări și mii de spectatori care au savurat din plin măiestria dansatorilor de top. Datorită doar acestui eveniment de nivel mondial, am reușit să ridicăm nivelul perechilor, prin puterea exemplului, iar motivația sportivilor a crescut considerabil. O mostră din evenimentul mai sus amintit, cu un show de excepție al multiplilor campioni mondiali Paolo Bosco și Joanne Clifton: https://youtu.be/SUFQAKF70RU

Alte două proiecte importante la care lucrez sunt extinderea activității Asociației Oamenilor Întreprinzători “ProActiv”, care are scopul de a dezvolta comunitatea de business din Baia Mare, și înființarea asociației civice “ProCivic” Baia Mare, care va fi, sper și cred că va fi o portavoce și un inițiator de proiecte din partea societății civile din orașul nostru.
Consider că fiecare dintre noi e parte din universul care ne înconjoară, cu toții suntem o parte a unui întreg. Depindem unii de alții, fie că vrem, fie că nu, iar moștenirea pe care o lăsăm generațiilor care vin este crucială. De aceea e foarte important să învățăm, să apreciem, să inovăm și să aducem o contribuție comunității în care trăim.
Eu sunt mândru de familia mea, de orașul și de țara în care trăiesc. Da! Nu doresc să plec nicăieri, îmi place Baia Mare, îmi plac oamenii de aici. E totul perfect? Nici vorbă, sunt tare multe lucruri de făcut, multe aspecte de îmbunătățit.

Trăim vremuri tulburi, mai ales în contextul mondial actual! În timp ce scriu, alții inițiază proiecte de lege care promovează hoția, infracțiunea, lipsa de respect față de lege. Zeci de mii de oameni ies în stradă să protesteze (am fost și eu acolo!) și bine fac acești oameni, e dreptul lor, o societate cu adevărat democratică are mare nevoie de un spirit civic crescut. Comunitățile sunt dezbinate, e timpul să le reconstruim cât mai repede, prin implicare, seriozitate, dăruire, curaj, respect.

Noi, cei cărora chiar ne pasă cu adevărat de semenii noștri, de viitorul familiilor noastre, cei care într-adevăr punem pasiune în tot ceea ce facem, nu mai putem sta deoparte, e timpul să ne implicăm și să reacționăm la ce se întâmplă în jurul nostru! Iar pentru a putea privi spre un viitor mai bun trebuie să acționăm împreună, să construim împreună pe termen lung, pentru o comunitate unită, prosperă, unde respectul față de cetățean este o normalitate.
E momentul nostru, al celor tineri (dar nu numai, desigur), al celor puternici și hotărâți, e momentul să ne facem auzită vocea! Sunt convins că împreună vom reuși să producem o schimbare, să ne creionăm viitorul pe care ni-l dorim pentru noi și pentru copiii noștri!

Lorand ILYES

ArticoleRecomandate

Recomandari din RubricaEditoriale