Ioan Oltean mustrat de Monica Macovei

Secretarul general al PD-L, Ioan Oltean a fost mustrat de europarlamentarul Monica Macovei, anunţă Evenimentul Zilei. Şi asta ca urmare a numirilor făcute la conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În urmă cu două săptămâni, Uniunea Social-Liberală cerea sancţionarea lui Ioan Oltean şi Robertei Anastase, pe motiv că rapoartele comisiilor de specialitate, referitoare la proiectul de numire a unor oamenii în conducerea Curţii de Conturi şi a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, au fost întocmite fără cvorumul necesar.

Se pare însă că nu doar opoziţia are probleme cu oamenii numiţi la conducerea CSA. Sursele jurnaliştilor evz spun că Macovei l-ar fi acuzat pe Oltean că nu a ţinut cont de părerea partidului, şi că l-a sprijinit pe Constantin Buzoianu să preia şefia CSA, deşi acesta nu fusese audiat de conducerea PD-L.

În replică Ioan Oltean a spus că nu are preferinţe. În apărarea lui a sărit şi preşedintele PD-L, Emil Boc, care a spus că, în acest sens, comisia parlamentară este suverană.

În urma şedinţei de la sfârşitul lunii septembrie a fost ales preşedinte al CSA, Constantin Buzoianu. Primul propus a fost, însă, şeful Allianz-Ţiriac Asigurări, Cristian Constantinescu, care a fost respins de comisiile de specialitate. A fost desemnat apoi directorul Astra din Braşov, Romeo Comăniciu, care, însă, s-a retras în ultimul moment.

sursă foto:evz.ro

Recomandari

Alte Articole