Lansarea manualului ”Cultură și Civilizație la Bistrița – carte pentru ciclul liceal”

Joi, 22 martie 2018, de la ora 15.00, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud găzduiește lansarea manualului ”Cultură și Civilizație la Bistrița – carte pentru ciclul liceal”- proiect finanțat de Primăria Municipiului Bstrița prin finanțare nerambursabilă alocată de la bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2017.
Potrivit autorilor Vasile Duda, Corneliu Gaiu și Gunter Klein, pe parcursul celor 38 de capitole, care cuprind o selecție de texte istorice sau scrise de istorici despre Bistrița, aceștia au încercat să construiască ”o dezbatere bazată pe întrebări și răspunsuri care să genereze un exercițiu al dezbaterii și să impulsioneze dezvoltarea aptitudinilor necesare susținerii unui dialog civilizat pe marginea trecutului, a diversității etnice, a patrimoniului cultural.”
Manualul ”Cultură și Civilizație la Bistrița – carte pentru ciclul liceal”, completează seria auxiliarelor realizate de același colectiv de autori, dedicate opționalului de cultură și civilizație la Bistrița și editate pe parcursul anilor anteriori: manualul ”Cultură și Civilizație la Bistrița – carte pentru ciclul primar” (2012) și manualul ”Cultură și Civilizație la Bistrița – carte pentru ciclul gimnazial”(2015).
Evenimentul se va desfășura la Casa Argintarului, strada Dornei nr. 5. Invitat: conf. Univ. Dr. George Mândrescu.

Recomandari

Alte Articole