LIVEZILE: Cinci persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie

Luni, 9 martie, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din judeţul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, pe raza localităţii Livezile, în direcţia Vatra Dornei-Bistriţa, din cauza neadaptării vitezei, într-o curbă a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul, condus regulamentar din sens opus de către un bărbat, de 37 de ani, din judeţul Braşov.

 

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a braşoveanului, precum şi rănirea uşoară a conducătorului auto, de 59 de ani, a unui bărbat, în vârstă de 52 de ani, şi a două femei, de 29 de ani, respectiv 55 de ani, toţi trei din judeţul Suceava, pasageri în autoturismul care a pătruns pe contrasens, care au fost tranportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandari

Alte Articole