,,Marșul pentru Viață” – Sătui de INTOXICAȚII media! Tinerii ies în stradă pentru NORMALITATE

Asociația “Filantropia Ortodoxă” Bistriţa-Năsăud, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, trage un puternic semnal de alarmă și iese în stradă pentru promovarea valorilor creștine ale familiei. „Marșul pentru viață” vine ca o formă de manifestare a tinerilor într-o societate agitată, confuză și nihilistă, care încurajează avortul, destrămarea familiei și sexualitatea exacerbată.

“Marșul pentru viață” va începe în Curtea Bisericii “de la Coroana” și se va desfășura pe traseul: Bulevardul “Grigore Bălan”, Spitalul Județean, Str. 1 Decembrie, Prefectură, Bulevardul Republicii, Poliția Bistrița, Bulevardul Independenței, Biserica „Sfânta Ana” (de la Big).

Acțiunea va avea loc în preajma sărbătorii Buneivestiri, care marchează zămislirea Mântuitorului Iisus Hristos. În acest sens, accentuăm faptul că Biserica Ortodoxă a învăţat întotdeauna că viaţa umană, ca dar al lui Dumnezeu, începe la concepţie, eveniment unic şi absolut, din punct de vedere genetic, în existenţa fiinţei umane.

Vor fi alături de noi protopopi, preoți, medici, profesori, elevi și membri ai societății civile care cred în familie și susțin valorile ortodoxiei, ale neamului românesc, cu toţii responsabili pentru Viaţă.

Evenimentul este susținut de Asociația “Filantropia Ortodoxă” Bistriţa Năsăud, Protopopiatul Ortodox Bistrița, Asociația Tinerilor Ortodocși Bistriţa, Beclean şi Năsăud, Asociația Culturală “Sfântul Pahomie de la Gledin” şi Asociația “IMPACT” Bistrița.

Recomandari

Alte Articole