Microbuzele şcolare, în atenţia poliţiştilor bistriţeni

Creşterea siguranţei elevilor este o prioritate a poliţiştilor bistriţeni. Pentru evitarea producerii unor accidente rutiere în care şcolarii ar putea fi implicaţi, poliţiştii bistriţeni efectuează controale la mijloacele de transport destinate acestora.

Oamenii legii sunt însoţiţi la aceste controale de către inspectori din cadrul Registrului Auto Român.

Modul de efectuare a transportului elevilor şi preşcolarilor rămâne în atenţia poliţiştilor, iar acţiunile de verificare vor avea loc pe tot parcursul anului şcolar 2014-2015.

,,Prin aceste acţiuni, Poliţia Română urmăreşte nu doar reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere în care ar putea fi implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi, ci şi verificarea respectării destinaţiei exclusive a acestor autovehicule, a declarat subinspector Virginia Roşca, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.

Recomandari

Alte Articole