O picătură de viață din partea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud

Cineva are nevoie de sange o data la 3 secunde. In medie, este nevoie de 500.000 de unitati anual in Romania. Este principalul motiv pentru care cei din conducerea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, au initiat in randul angajatilor acţiunea umanitara de donare de sange „PICĂTURA DE VIAȚĂ”.

Demersul angajaţilor reprezintă un gest de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă, constituind totodată un gest umanitar pentru aproapele nostru, o picătură de viață pentru cei care au nevoie și se află în dificultate.

La inițiativa conducerii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud au răspuns afirmativ 40 salariaţi.

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguina Bistrița apreciază acțiunea Fiscului din Bistrița-Năsăud.

Dacă donatorii eligibili ar dona sânge periodic, de la patru până la șase ori pe an, necesarul unităților de sânge ar fi acoperit, iar problema insuficienței unităților de sânge ar fi de domeniul trecutului. Donarea de sânge este o procedură sigură și benefică pentru sănătate. Studii recente au demonstrat că donarea de sânge reduce cu 30% riscurile apariției bolilor cardiovasculare prin scăderea tensiunii arteriale, iar donatorii de sânge trăiesc mai mult decât media populației. În plus, vi se face un mini set de analize gratuit, inclusiv vi se măsoară tensiunea, ritmul cardiac, temperatura corpului și nivelul de fier. Din păcate, doar 1,7% dintre romani doneaza sange intr-un an. Din aceasta cauza suntem pe penultimul loc in Europa.

foto: www.cugetliber.ro

Recomandari

Alte Articole