Oltean: Dacă vine Regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?

  Liderul PD-L Bistiţa-Năsăud, Ioan Oltean a făcut astăzi glume pe seama Regelui Mihai. Deputatul bistriţean a comparat solicitarea opoziţiei ca regele să ţină un discurs de ziua lui în faţa parlamentarilor, cu acelaşi lucru, însă, pentru regele romilor.

În cadrul unei conferinţe de presă, secretarul general al PD-L a fost întrebat de ce s-a opus ca regele să vorbească în Parlament. „Dacă vine Regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?”, a replicat Ioan Oltean.

Deputatul democrat-liberal a explicat în continuare că a glumit şi a precizat că o astfel de solicitare nu a fost făcută din 1990 încoace. Deoarece regele nu este un şef de stat în funcţiune, nu au vrut să creeze un precedent prin a accepta această solicitare, a continuat Ioan Oltean.

Eu am tot respectul faţă de Majestatea Sa şi consider că merită să i se acorde respectul cuvenit şi că puteam să gândim o altă formă mai bine pusă la punct prin care să celebrăm, să sărbătorim 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai„, a mai spus liderul democrat-liberal.

Parlamentul a aprobat, marţi, propunerea de a-l invita la data de 25 octombrie pe Regele Mihai într-o şedinţă solemnă a Legislativului: Propunerea a fost adoptată cu 203 voturi pentru.

Recomandari

Alte Articole