Patru bărbați din Bistrița-Năsăud s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni rutiere

La data de 20 iunie a.c., în cadrul unei acțiuni la regimul rutier, polițiștii Biroului Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 29 ani, din Mogoșeni, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 17, pe raza municipiului Bistrița, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au depistat în trafic un bărbat, de 53 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 17, prin Prundu Bîrgăului, fiind sub influența alcoolului.

Bărbații au fost conduși la spital, unde le-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cauze s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

***

Totodată, la data de 20 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în trafic un bărbat, de 36 ani, din Borșa, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 17 C, prin Telciu, aflându-se sub influența alcoolului.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 20 iunie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un tânăr, de 19 ani, din Sîngeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 17D, prin Anieș, fără a deține permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Recomandari

Alte Articole