În prezența lui Radu Moldovan și a prefectului Țintean, la Budești au fost date în folosință locuințe sociale pentru 30 de familii

30 de familii au primit marți, 17 decembrie,  locuințe sociale în prezența președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan și a prefectului  Ioan Țintean.

 

 

Investiția, finanțată din fonduri guvernamentale are o valoare de 15 milioane de lei și a fost realizată în satul Țagu, comuna Budești.

La finalul recepției, Președintele Consiliului Județean a declarat: ,,Nu pot fi decât bucuros că acum, înainte de sărbătorile de iarnă, 30 de familii cu probleme sociale vor avea condiții decente de locuit. Doresc să îl felicit pe domnul primar Vasile Codrea, care împreună cu Consiliul Local al comunei Budești au făcut toate demersurile pentru ca acest proiect să ajungă la final. Îi asigur atât pe ei, cât și Consiliul Local Budești de tot sprijinul meu în derularea proiectelor benefice comunității iar acum înainte de sărbători le doresc multă sănătate și putere să păstreze noile locuințe în condiții cât mai bune. ”

 

Recomandari

Alte Articole