Regionalizarea, în continuare în dezbaterea coaliţiei de guvernare

Reprezentanţii principalului partid de guvernământ susţin în continuare ideea regionalizării. Discuţiile pe acestă temă au fost reluate încă de luni în cadrul şedinţelor de coaliţie. Mai mult decât atât, comasarea alegerilor este oportună doar în ideea în care, în paralele se va realiza regionalizarea.

  Prezent luni la o emisiune a postului public e televiziune, premierul României, Emil Boc a confirmat faptul că s-au reluat discuţiile despre regionalizare.

La nivel politic am discutat şi regionalizarea. Nu există la nivelul Coaliţiei un consens în acest sens. UDMR plus grupul minorităţilor au o viziune diferită de a noastră. PDL şi UNPR au convenit asupra proiectului, dar acceptăm şi amendamente. Putem să discutăm şi 8-10 regiuni, nu trebuie sa ramanem neaparat cantonati in opt. Si zece regiuni pot sa existe cu condiţia ca acest demers să se poată realiza până la capăt, a spus premierul.

A doua zi, ministrul muncii, Sebastian Lăzăroiu a vorbit la un post central de televiziune despe necesitatea comasării alegerilor, prin prisma regionalizării.

Eu cred ca nu ar trebui facuta aceasta comasare decat daca se face regionalizarea si reorganizarea administrativ-teritoriala a Romaniei. E singurul argument pentru care chiar rezista comasarea. (…) Singurul argument valabil pentru comasare e acesta: s-ar putea castiga cinci luni pentru reorganizarea administrativ-teritoriala, in felul acesta facand alegerile locale pe noile regiuni care se vor crea”, a declarat Lazaroiu

Conform spuselor primului ministru, până săptămâna viitoare partidele de la guvernare îşi vor consulta membrii şi vor stabili o poziţie clară în ceea ce priveşte comasarea alegerilor. Deocamdată nu se sştie dacă 22 noiembrie 2012 va fi data finală.

Recomandari

Alte Articole