SAJ Bistrița-Năsăud și-a făcut bilanțul activităților desfășurate în 2014

În 2014, echipajele medicale din Bistrița-Năsăud au fost solicitate să intervină la aproximativ 140 de cazuri în fiecare zi. Bilanțul pe anul trecut arată că în total prin numărul unic de urgențe 112 au fost înregistrate peste 50.000 de apeluri prin care se solicita asistenta medicală.

Aproape 51.000 de persoane au chemat anul trecut echipajele medicale de urgență fie ale Ambulanței, fie ale SMURD-ului.

Autospecialele Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud au intervenit la 34.891 de cazuri, restul fiind repartizare echipajelor SMURD. Cazurile deservite de personalul de la ambulanță au crescut în 2014 cu 4,45 la sută față de anul 2013.

Anul trecut, în peste 25.000 de cazuri echipajele SAJ au fost chemate pentru urgențe și transporturi medicale asistate. Zilnic, echipajele au intervenit la aproximativ 140 de cazuri.

Timpul mediu de ajungere la caz a fost de 5 minute în mediul urban şi 19 minute și 32 de secunde în mediul rural, acești timpi prezentând o îmbunătăţire în anul 2014, față de anii precedenți.

Statisticile nu sunt deloc încurajatoare când e vorba de persoane care au suferit un stop cardio-respirator. Aproape jumătate sunt decedați până la sosirea medicilor, iar din ceilalți, doar inima unuia din zece își reia activitatea.

„Analizând activitatea medicală constatăm că au fost asistate 247 cazuri de stop cardio-respirator, din care 16 pacienți au fost resuscitați iar alți 125 pacienți la care s-au aplicat manevre de resuscitare nu și-au reluat funcțiile vitale. În celelalte 106 de cazuri s-a intervenit la pacienți la care semnele morții biologice au fost instalate la sosirea echipajului, astfel că manevrele de resuscitare nu se impuneau” se arată în bilanțul SAJ.

O bună parte din probleme sunt cauzate de faptul că majoritatea solicitărilor sunt din mediul rural iar cei care cheamă ambulanța o fac, de multe ori, prea târziu. „Fără oxigen creierul moare în 4 minute” explică conducerea SAJ.

Personalul SAJ a acordat anul trecut primul ajutor în 3.044 de cazuri de traumatisme și au avut 2.822 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale.

Numărul total de kilometri parcurşi de autospecialele SAJ-BN în 2014 a fost de 1.580.766 (+5,17% faţă de 2013). În anul 2014 s-au primit 4 autosanitare noi, tip B1/2, din care 2 Citroen 2×4 şi 2 Volkswagen 4×4.

Pentru anul 2015, prioritatea absolută este reprezentată de continuarea acţiunilor demarate în vederea îmbunătăţirii resurselor de personal, la toate categoriile de angajaţi, pentru că asigurarea unei activităţi calitativ superioare necesită în primul rând asigurarea resursei umane.

Recomandari

Alte Articole