Scenica ne-nvață ”de-a una și de-a fuga” cum să jucăm hapucul la Festivalul Usturoiului! Reviewed by CD on . Mai știe cineva cum se juca hapucul acum câteva zeci de ani? Vă e dor de o ”baba oarba” sau să încingeți o ”miuță” așa cum făceați pe ulițele satului? Programat Mai știe cineva cum se juca hapucul acum câteva zeci de ani? Vă e dor de o ”baba oarba” sau să încingeți o ”miuță” așa cum făceați pe ulițele satului? Programat Rating:
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Scenica ne-nvață ”de-a una și de-a fuga” cum să jucăm hapucul la Festivalul Usturoiului!

Scenica ne-nvață ”de-a una și de-a fuga” cum să jucăm hapucul la Festivalul Usturoiului!

Scenica ne-nvață ”de-a una și de-a fuga” cum să jucăm hapucul la Festivalul Usturoiului!

Mai știe cineva cum se juca hapucul acum câteva zeci de ani? Vă e dor de o ”baba oarba” sau să încingeți o ”miuță” așa cum făceați pe ulițele satului? Programat pentru sfârsitul acestei săptămâni, în 7 și 8 septembrie, în Pasul Tihuța, Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula, și-a propus să ne întoarcă în timp, pentru a redescoperi farmecul uitat al jocurilor copilăriei.

Dacă aveți nostalgia minunatelor jocuri din copilărie și vreți ca fetele și băieții voștri să se rupă pentru două zile de calculator și să nu mai butoneze telefoanele de ultimă generație decât pentru a face poze, la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula aveți ocazia, cu ajutorul echipei de la Scenica și a celor aproape 70 de copii implicați în acest program, să vă lăsați prinși în jocuri cum astăzi nu se mai prea întâlnesc.
Coordonatoarea clubului Scenica, Dora Baba, a ”cotrobăit” prin amintirile copilăriei și timp de două zile, în 7 și 8 septembrie, copiii și părinții care vor ajunge în Ținutul Contelui Dracula, la Festivalul Usturoiului, pot să învețe sau să redescopere cum se joacă hapucul, să se bucure de o ”baba oarba” puțin mai specială decât cea cunoscută, să încingă o miuță sau să dea frâu liber entuziasmului la o ”strigatea”. Cu ajutorul celor de la Scenica, cei mari și cei mici vor învăța să joace ”de-a una și fuga” sau ce înseamnă un ”lapte gros” sănătos. Dacă prin absurd începeți să vă plictisiți, trebuie să știți că amintirile din copilărie sunt o sursă inepuizabilă de idei pentru jocuri de echipă: ”mi-am pierdut o batistuță”, ”țăranul e pe câmp”, ”rațele și vânătorii” sau ”venea un prinț călare”.
Pentru că Asociația Turist în Bistrița-Năsăud, organizatorul Festivalului Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula, își dorește o întoarcere la lucrurile simple și la tradițiile locurilor noastre, pe parcursul celor două zile ale evenimentului, cu ajutorul echipei de la Scenica, băieții, împreună cu tații lor, vor avea ocazia să învețe să confecționeze o praștie, fetele să se transforme în prințese și să se lase dezlegate în cadrul unui concurs inedit sau să-și pună creativitatea la lucru pentru a scorni cele mai încuietoare ghicitori și cele mai cu tâlc povești. Pentru copiii atrași de arte, au fost gândite ateliere de pictură în aer liber, pentru a transpune pe pânză frumusețea Ținutului Contelui Dracula și vor avea ocazia să facă cu mâinile lor măști care de care mai înspăimântătoare.
Povestea vampirilor, ielelor, zânelor și strigoilor va fi transpusă pe scenă într-un dans tematic, iar copiii prezenți la festival vor avea ocazia să participe la un flash-mob cu măștile pe față.
Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula va avea loc în 7 și 8 septembrie, în Pasul Tihuța, la Piatra Fântânele, pe drumul spre Ciosa, iar pentru a ajunge acolo, Transmixt asigură curse regulate la prețul unic de 5 lei/sens.

Felicia Szucs – manager proiecte al Asociației ”Turist în Bistrița-Năsăud”

Clip to Evernote

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus