Sfânta Marie Mică sau Naşterea Maicii Domnului

Creştinii de pretutindeni au sărbători joi naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică.  Tradiţiile se împletesc astăzi cu superstiţiile, aşa cum spun poveştile de demult. Tot joi, peste 2 milioane de români şi-au sărbătorit onomastica.

 După ce la data de 15 august a fost sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, noul an bisericesc a început cu Naşterea Sfintei Maria. Este practic prima sărbătoare mare din anul bisericesc. Cunoscută şi ca Sfânta Marie Mică, această zi trebuie să fie una de repaos, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, spun tradiţiile.

Tot tradiţiile ne învaţă că femeile care doresc să aibă copii ar trebui să meargă în această zi de sărbătoare la biserică şi să se roage la icoana Maicii Domnului cu credinţă, precum s-au rugat Ioachim şi Ana. Fecioara Maria este considerată protectoarea fetelor necăsătorite, a femeilor însărcinate, a mamelor şi a copiilor. Tot astăzi, aproximativ 2.200.000 de români îşi serbează onomastica. Dintre ei, peste 1.800.000 sunt femei.

Recomandari

Alte Articole