,,Și eu vreau la școală”-un proiect binevenit al Fundației Inocenți

Fundația Inocenți anunță lansarea proiectului “Și eu vreau la școala!”, implementat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistrița și Fundația Terre des hommes, în perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2016.

 

 

Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro). Bugetul proiectului este de 94.251,56 Euro, din care 74.724,69 Euro finanțare nerambursabilă și 19.526,87 Euro contribuția Fundației Inocenți și a Primăriei Municipiului Bistrița.

 

Proiectul are ca obiective integrarea școlară și socială a copiilor romi din mediul rural și urban, din județul Bistrița-Năsăud și creșterea gradului de conștientizare a membrilor comunităților privind problemele cu care se confruntă copii romi și implicarea lor directă ca voluntari în soluționarea acestora.

În scopul asigurării accesului la educație și prevenirii abandonului școlar, un număr de 115 copii romi vor beneficia în cadrul unor programe de tip școala după școala de activități de socializare, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, literatură timpurie, sprijin în efectuarea temelor, activități recreative și de timp liber, precum și de sprijin material (asigurarea de suplimente nutritive, rechizite școlare, materiale igienico-sanitare); 90 de părinți ai copiilor romi vor benefica de informare, consiliere și formare de tip Școala părinților; peste 90 specialisti, cadre didactice, voluntari și părinti vor beneficia de formare în animație socio-educativă, cu spijinul partenerului Terre des hommes. Activitățile vor fi desfășurate în Centrul de zi “Micii Inocenți” Bistrița si scolile din: Reteag-Poieni, Viișoara, Subcetate – Școala Gimnazială nr. 4 Bistrița, Slătinița, Sărata.

Pentru informatii oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați: www.eeagrants.org

Laura Filipoi,
Asistent proiect

Fundatia Inocenți/Romanian Children’s Relief

Recomandari

Alte Articole