SMURD Bistriţa-Năsăud, la 5 ani

Îşi riscă viaţa zi de zi pentru ca un accident rutier sau un incendiu să nu se transforme într-o tragedie. Vorbim despre echipajele de prim ajutor acele unităţi speciale de intervenţie pregătite să intervină în cele mai dificile condiţii. SMURD Bistriţa-Năsăud a sărbătorit 5 ani de existenţă. La mulţi ani!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, autorităţile locale şi judeţene, a inaugurat în data de 3 decembrie 2009 Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Bistriţa-Năsăud, completând astfel cu o importantă verigă sistemul judeţean de intervenţie la urgenţele prespitaliceşti.

La acea dată SMURD B-N dispunea de 3 echipaje de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă. Ca şi locaţie, aceste echipaje erau situate la Detaşamentul de Pompieri Bistriţa, la Secţia de Pompieri Năsăud şi Garda de Intervenţie Sângeorz Băi, având fiecare raionul propriu de intervenţie.

Echipajele de prim ajutor sunt formate din câte trei paramedici, desfăşurându-şi activitatea pe ambulanţe Volkswagen 4×4, echipate din punct de vedere medical la nivel B2. Două dintre ambulanţe au fost achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii iar ambulanţa pe care îşi desfăşoară activitatea echipajul de la Sângeorz-Băi de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În luna noiembrie 2011 au fost achiziţionate prin programul Operaţional Regional 3 ambulanţe Volkswagen Trasporter T5. Începând iunie 2012 au fost înfiinţate două echipaje de prim ajutor în cadrul Gărzilor de Intervenţie Prundu Bârgăului şi Beclean. Astfel pe raza judeţului, SMURD-BN dispune de 5 echipaje de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă.

În perioada 04 decembrie 2010 – 30 iunie 2012 dispecerizarea şi coordonarea apelurilor de urgenţă la care răspund echipajele SMURD a fost asigurată prin sistemul 112 şi dispeceratul medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud. Începând cu data de 01 iulie 2012 a fost înfiinţat Dispeceratul Integrat ISU-SAJ, asigurându-se astfel dispecerizarea şi coordonarea integrată a tuturor echipajelor de intervenţie.

Echipajele de prim ajutor sunt unităţi speciale de intervenţie pregătite să intervină (şi implicit să acorde prim ajutor) în cele mai diverse condiţii, inclusiv cele care prin instabilitatea mediului (prăbuşiri de clădiri, alunecări de teren, spaţii cu scurgeri de gaze, accidente forestiere etc.)

Echipajul de terapie intensivă mobilă este unitatea de intervenţie cu pregătirea cea mai înaltă din punct de vedere medical din sistemul de urgenţă prespitalicesc. Este alcătuit dintr-un medic specialist de medicină de urgenţă, un asistent medical cu pregătire specifică din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Judeţean Bistriţa şi doi paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Recomandari

Alte Articole