Șoferi beți pe șoselele din Bistrița-Năsăud

La data de 23 iunie a.c., pe DN 17 C, polițiști Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în trafic un bărbat, de 51 ani, din Telciu, în timp ce conducea un moped prin localitate, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus astfel la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

A fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

La data de 24 iunie a.c., polițiștii rutieri din Beclean au depistat în trafic un bărbat, de 72 ani, din Chiuza, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17 D, prin localitatea Săsarm, fiind sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,5 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

La aceeași dată, 24 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au identificat în trafic un bărbat, de 30 ani, din Rebrișoara, în timp ce conducea un autoturism, prin localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost condus la spital, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Recomandari

Alte Articole