Temtativă de omor în Ocnița

În data de 26 noiembrie, pe pășunea din locul numit ”Doștină”, de pe raza localității Ocnița, comuna Teaca, a izbucnit un conflict spontan între un bărbat, de 35 de ani, din Teaca și un altul, de 30 de ani, din Reghin. În urma altercației, bărbatul de 30 de ani l-a lovit pe celălalt, cu un cuțit, în zona gâtului, după care a plecat de fața locului.

Acesta a fost căutat de polițiștii de la Investigații Criminale și Acțiuni Speciale, fiind găsit la scurt timp, la o distanță de aproximativ 5 km de locul unde s-a petrecut agresiunea, aproape de județul Mureș.

Bărbatul din Teaca a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost examinat medico-legal de specialiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, constatându-se faptul că leziunile traumatice necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale și că acestea nu i-au pus în primejdie viața.

A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar față de bărbatul din Reghin a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă pentru tentativă la infracțiunea de omor.

Recomandari

Alte Articole