Traficul va fi blocat mâine în centrul Bistriţei

  Traficul va fi restricţionat mâine timp de 10 ore în centrul oraşului. Mai exact este vorba despre străzile Dornei, Gheorghe Şincai şi zona Piaţa Central, care vor fi închise mâine, între orele 7 şi 17. Şi asta deoarece şi la Bistriţa, va fi marcată mâine  Ziua Fără Autoturism.

În perioada 16-22 septembrie, la nivel internaţional este sărbătorită Săptămâna Europeană a Mobilităţii. Şirul evenimentelor va culmina mâine cu Ziua Fără Autoturism. reprezentanţii Primăriei Bistriţa încurajează oamenii să facă o plimbare până la lucru sau să-şi folosească bicicleta. Măcar atunci când vor avea de circulat prin centrul istoric al municipiului.

Totuşi, pentru cei care nu au biciclete şi nici nu pot umbla pe jos, primăria asigură transport gratuit, pe Linia 3. Vorbim despre autobuze care vor circula pe traseul Împăratul Traian, Rodnei, Gării, Republicii, 1 Decembrie, Gen. Grigore Bălan, Avram Iancu şi C. R. Vivu.

Tot mâine, de la ora 10, va avea loc un marş al elevilor Colegiului de Arte Corneliu Baba şi o expoziţie de creaţii alegorice cu tema „Mobilitate alternativă”.

De la ora 12:30, cei mai în vârstă biciclişti, care au cel puţin 60 de ani  şi vor fi prezenţi pe pietonalul Liviu Rebreanu, vor fi premiaţi de către primărie.

Recomandari

Alte Articole