Trei capi ai poliţiei judeţene au fost reţinuţi pentru 24 de ore

,,Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 24.11.2014, respectiv 25.11.2014, a inculpaţilor:

MUREŞAN IOAN OVIDIU, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (14 acte materiale)

HASNĂŞ ROBERTO EMIL, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bistriţa Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (48 acte materiale)

CLOŞCĂ LEON ANTON, şeful Poliţiei oraşului Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunilor de : 

– abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (24 de acte materiale) 

– efectuarea de operaţiuni comerciale, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,

Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309, urmând a fi prezentaţi, la data de 25 noiembrie 2014, Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele de reţinere întocmite de procurori urmează a fi date publicităţii într-o comunicare ulterioară, în cursul zilei.

 

Comunicat DNA

 

Recomandari

Alte Articole