Trei condamnați la închisoare au fost prinși de polițiști, în urma unei acțiuni desfășurate pe valea Someșului

La data de 12 octombrie a.c., polițiștii Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu lucrători din cadrul Poliției Orașului Sîngeorz-Băi și cei ai Postului de Poliție Rebrișoara au desfășurat o acțiune, pe valea Someșului.

Cu această ocazie au fost puse în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii, toate emise de către Tribunalul Bistriţa – Năsăud. Astfel, doi bărbați de 31, respectiv 27 de ani, ambii din Rebrișoara au fost condamnați la 3 ani și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, iar un tânăr de 20 de ani, din Rodna a fost condamnat la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea de infracţiunii de tentativă de omor.

Cei trei au fost încarcerați în Penitenciarul Bistriţa.

Recomandari

Alte Articole