Trei minori, căutaţi la nivel naţional, au fost depistaţi de poliţiştii bistrițeni în urma căutărilor desfăşurate

Mai multe echipe de poliţişti, jandarmi şi voluntari au efectuat căutări, atât în cursul nopţii, cât şi în această dimineaţă, în vederea găsirii adolescentei dispărute. Astăzi, în jurul orei 11.30, aceasta a fost găsită pe raza localităţii Dorolea, de către un echipaj de la Acţiuni Speciale, iar în urma discuţiilor purtate cu ea, se pare că nu a fost victima vreunei infracţiuni.

De asemenea, la data de 11 noiembrie, în urma căutărilor, poliţiştii bistriţeni au depistat alţi doi minori, plecaţi voluntar din Centrul de Protecţie a Copilului Beclean, respectiv Casa de Tip Familial Teaca.

Este vorba despre o minoră în vârstă de 13 ani, dispărută din Beclean, care a fost depistată pe raza municipiului Bistriţa şi despre un adolescent în vârstă de 16 ani, dispărut din Teaca, care s-a prezentat la şcoala din Bistriţa, unde învaţă. Cei doi au fost încredinţaţi de poliţişti îngrijitorilor, iar măsura căutării la nivel naţional, dispusă faţă de ei a fost revocată.

Recomandari

Alte Articole