Un jandarm aflat în concediu a ajutat doi studenţi blocați pe Valea Blaznei

Duminică seara, în jurul orei 19.00, un jandarm care se afla în concediu de odihnă a intervenit pentru sprijinul a doi tineri, studenţi în Cluj, care se întorceau de pe un traseu turistic în zona Valea Blaznei. Norocul a făcut ca jandarmul să treacă prin zonă iar cei doi tineri i-au solicitat sprijinul, deoarece drumul era blocat de un brad căzut din cauza vântului puternic. Acesta a făcut rost imediat de un motoferăstrău şi a trecut la eliberarea drumului.

Situaţia era cu atât mai gravă, cu cât carburantul din rezervorul celor doi tineri era pe sfârşite. După aproximativ două ore, jandarmul a reuşit deblocarea drumului, după care cei doi tineri au putut să se îndrepte în siguranţă spre casă.

Tinerii au dorit să parcurgă un traseu turistic până în zona Vf. Roş dar nu se aşteptau să prindă prima ninsoare la acest sfârşit de săptămână, ca urmare nici nu erau pregătiţi în acest sens.

Recomandari

Alte Articole