Un tânăr din Beclean și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs în Rusu Bârgăului

Accidentul s-a produs aseară în localitatea Rusu Bârgăului. Bărbatul în vârstă de 30 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD nu a mai putut face nimic pentru conducătorul auto. Pasagerul din dreapta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.

În cel mai scurt timp, un echipaj de descarcerare, împreună cu echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi o ambulanţă aparţinând S.A.J. Bistriţa – Năsăud s-au deplasat la locul indicat. Un autoturism în care se aflau două persoane a intrat într-un cap de pod.

,,Din păcate, în momentul sosirii la locul intervenţiei, salvatorii au constatat că şoferul autoturismului în vârstă de 30 de ani, rămas încarcerat, a decedat în urma impactului. Pompierii militari care încadrează echipajul de descarcerare l-au extras din autoturismul avariat, îndepărtând mai multe elemente de caroserie” spune plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Pasagerul din dreapta faţă, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a fost scos din autovehicul de către ceilalţi participanţi la trafic, înainte ca echipajele salvatorilor să ajungă la locul intervenţiei. Victima era conştientă, a fost stabilizată şi preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Raimond Petruț

 

Recomandari

Alte Articole