Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată și în Bistrița-Năsăud

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Bistrița, a organizat miercuri, 27 ianuarie 2016, la Casa Memorială „Andrei Mureșanu”, o activitate dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, printr-o lecție de istorie predată elevilor clasei a VII-a A, dar și cititorilor prezenți, de către profesoara Simona Simioanca. În data de 27 ianuarie a fiecărui an omenirea comemorează victimele Holocaustului, peste 6 milioane de evrei și nu numai, cea mai mare tragedie a omenirii pusă la cale de A. Hitler, conducătorul Germaniei.

La 27 ianuarie 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare, de la Auschwitz-Birkenau, a fost eliberat de armata sovietică. Proiecțiile filmelor ,,Auschwitz” (documentar) și ,,La vita è bella”, urmate de dezbateri, sunt o mărturie zguduitoare a ceea ce au însemnat cele mai îngrozitoare orori ale istoriei, care nu trebuie niciodată să se mai repete.

Recomandari

Alte Articole