Ziua Pompierilor pe Pietonal

Sute de bistriţeni au fost astăzi alături de pompierii din Bistriţa-Năsăud în zi de sărbătoare. Angajaţii ISU au fost prezenţi încă de la ora 12 pe Pietonalul Liviu Rebreanu unde le-au prezentat oamenilor tehnica din dotare şi au realizat câteva exerciţii demonstrative.

Ziua Pompierilor din România este marcată anual la data de 13 septembrie. Pentru că astăzi este duminică, conducerea ISU a ales această zi pentru a face un spectacol demonstrativ în centrul Bistriţei.

Autospeciale, ambulanţe SMURD, echipamente de descarcerare şi precum şi o hipocisternă trasă de cai, au fost câteva dintre elementele necesare muncii de zi cu zi a angajaţilor ISU, care au fost expuse astăzi pe pietonal.

După discursurile de mulţumire şi felicitare, ţinute de prefectul Cristian Florian, primarul Ovidiu Creţu şi inspectorul şef al ISU, Constantin Florea, au urma demonstraţiile aşteptate cu sufletul la gură, ca în fiecare an, de sutele de oameni prezenţi la manifestare.

A fost simulat un accident, cu victime incarcerate, precum şi un incendiu, la care au intervenit medicii SMURD precum şi pompierii care au stins focul.

Manifestările dedicate Zilei Pompierilor vor continua mâine cu o conferinţe de prezentare a bilanţului de activitate  al ISU Bistriţa-Năsăud în prima jumătate a anului, precum şi marţi cu Ziua Porţilor deschise la sediul unităţii.

Recomandari

Alte Articole