Părinţii ar putea avea o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor

Părinţii ar putea avea în curând o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor. Inițiativa legislativă aparține mai multor parlamentari USL. Proiectul prevede ca în cazul părinţilor cu cel puţin trei copii numărul liberelor plătite să crească la două.

Potrivit proiectului, ziua liberă ar urma să se acorde la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat.

Conform România Tv, iniţiativa legislativă mai stabileşte ca indemnizaţia pentru ziua liberă să se plătească din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi să fie egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

Propunerea legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului îi are ca iniţiatori, printre alţii, pe Ecaterina Andronescu, Elena Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Vâlcov, Rovana Plumb şi Rodica Nassar.

Proiectul va fi dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Raimond Petruț
sursa: romaniatv.net

foto: www.gandul.info

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole