Unu la mână, pentrucă, așa cum se vede, mai este nevoie de timp ca mămăliga să explodeze.
Doi, pentru că, doar așa, PSD-ul(fost PDSR, fost FSN, fost Partidul Comunist), poate ajunge, printrun cutremur autoprovocat, un partid democratic. Iar seismologii arată că mai e până atunci…
Trei: Doar mai acordându-i ceva timp, Victor Ponta poate să-și actualizeze declarația de avere. Numai așa poate fi instaurată domnia legii(asta dacă nu e schimbată până atunci).
Al patrulea motiv ar fi că, poate doar așa ar fi posibil ca Iohannis, cu mai mult timp petrecut acasă, să devină în sfârșit părinte și să se ridice la exigențele jurnalistei de excepție Gabriela Vrânceanu Firea. Care jurnalistă, la rândul ei, ar mai beneficia de un timpul necesar educării propriului copil(Bacalaureat – 1.2 la Limba Română, 5.15 la Istorie şi 3.6 la Sociologie).
Cinci – Viorel Hrebenciuc, care riscă 14 ani de închisoare(de fapt șapte având în vedere vârsta, din care oricum va face mai puțin pentrucă se va comporta bine și va scrie și el), va fi liber la sfârșitul primului mandat de președinte al lui Victor Ponta. Abia așa, cu upgrade-ul făcut la acedemia de după gratii, Hrebe va putea să-l ajute pe Victor Ponta să câștige al doilea mandat…
Șase, ungurii!( vreau să spun al șaselea motiv…): Maghiarii vor putea să ia liniștiți Ardealul(pe mână cu noii aliați Vadim și Dan Diaconescu), stingându-se astfel și pericolul unei Transilvanii anexate de către germani…
Al șaptelea motiv ar fi că doar cu dl dr.Ponta în frunte, pacientul România se poate reface. În cinci ani de mandat ar putea apărea zeci de mii de doctori, rezolvând și deficitul în domeniu, și, totodată, criza din sănătate…
Mai vreți? Luați d-aici!
Opt: Daciana ar sta mai liniștită la Strasburg văzându-l pe Victor toată ziua la TV. Astfel supravegheat, previzibila criză “a celor 40 de ani” ai doctorului, se va putea desfășura fără pericole provenite din partea eventualelor “adversare”. Asta, deoarece, se știe, tata socru nu prea mai poate… Mă refer la păzitul integrității familiei pretendentului, bineînțeles…
Nouă – Până în 2020 va fi rezolvată definitiv problema votului celor din afara țării. Sistemul va fi atât de bine pus la punct încât, în afara țării vor putea vota absolut toți românii aflați încă în țară. Printrun efort, PSD-ul se va mobiliza între timp și îi va face pe toți să emigreze.
Zece, este o cifră aniversară, rotundă, suma a două mandate și, totodată nota meritată de Victor Ponta la doctorat… Deci trebuie să fie un motiv tare! Iată-l: e mai șmecher decât Iohannis!
Atenție la buzunare!
Stocurilor de materiale necesare acțiunilor de deszăpezire, verificate de autoritățile bistrițene
Comisia pentru verificarea tehnicii specifice și a stocurilor de...
Deschide