Deși tristețea din timpul lunilor de toamnă poate părea doar o stare de spirit trecătoare, în anumite situții dă un semnal de alarmă privind instalarea bolii numite astenie. Deoarece nopțile devin din ce în ce mai lungi, iar zilele tot mai scurte, fizicul și psihicul uman obosesc.
Astenia de toamnă este un tip de depresie
În spatele insomniei, depresiei, lipsei de concentrare, fluctuațiilor de apetit resimțite toamna se ascunde de fapt astenia.
Astenia este un tip de depresie care apare în acelasi sezon, în fiecare an. Simptomele încep să apară odată cu lunile de toamnă și se pot prelungi până în perioada de iarnă, astenia ,,furându-vă” energia și dându-vă o stare de tristețe permanentă.
De obicei, astenia apare:
-la persoanele care trăiesc în zonele în care zilele de iarnă sunt foarte scurte sau există schimbari mari în cantitatea de lumină naturală primită pe parcursul anotimpurilor;
-în rândul femeilor;
-în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 55 ani;
-în rândul persoanelor care au în familie rude cu astenie.
Simptome
-depresie: apatie, subapreciere, sentiment de vină, nefericire;
-anxietate: neputința de a face față stresului;
-schimbări ale stării de spirit: treceri bruște de la o stare de spirit la alta;
-tulburări de somn: dorința de a dormi foarte mult și dificultatea de a sta treaz pe parcursul zilei;
-letargie: senzația de oboseală și neputința de a face față activităților zilnice;
-supraalimentarea: pofta excesivă de mâncare și în special dulciuri;
-probleme de ordin social: iritabilitate și dorința de a evita socializarea;
-probleme sexuale: scăderea libidoului.
-pierderea energiei și abilității de concentrare în timpul după-amiezii;
-pierderea interesului pentru muncă și pentru alte activități;
-miscări lente.
Cauze:
Specialiștii spun că, în principal, este vorba despre aportul scăzut de lumină naturală. În plus, datele genetice și vârsta sunt alte elemente pe care medicii le iau în considerare în atribuirea diagnosticului de astenie. Anumite substanțe neurochimice sunt hotărâtoare pentru stările de spirit. Spre exemplu, melatonina este un hormon produs de creier în timpul nopții. Persoanele care sufera de astenie produc mai multă melatonina decât au nevoie, fapt care le dereglează ceasul biologic și cauzeaza episoade depresive.
Remedii:
-încercați să petreceți cât mai mult timp afară, chiar și atunci când este înorat. Efectul luminii naturale este foarte important;
-adoptați o dietă echilibrată, care include suficiente minerale și vitamine;
-faceți 30 de minute de exerciții pe zi, de trei ori pe săptămână;
-păstrați legătura cu grupul dumneavoastră de prieteni și nu renuntați la activitățile pe care le făceați în mod normal;
-apelați la consiliere profesională pe perioada iernii;
Raimond Petruț